ANUNȚ privind publicarea în consultare publică a Ghidului solicitantului privind sprijinirea investițiilor în dezvoltarea instalațiilor autonome (stand-alone) de stocare în baterii a energiei electrice, cu finanțare din Fondul pentru modernizare (inclusiv anexe)
Pe data de 21.05.2026 – pe site-ul Ministerului Energiei a fost publicat anunțul cu privire la ghidului aflat în consultare publică în vederea sprijinirii investițiilor în dezvoltarea instalațiilor autonome (stand – alone) de stocare în baterii a energiei electrice, cu finanțare din Fondul pentru modernicare.
Obiectivul general urmărit este: Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea de noi instalații autonome (stand-alone) de stocare în baterii a energiei electrice, în scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și asigurării securității și stabilității Sistemului Electroenergetic Național.
Acțiunile și activitățile finanțabile: În cadrul acestei proceduri de ofertare concurențială vor putea fi finanțate proiecte care au ca obiectiv dezvoltarea de noi instalații autonome (stand-alone) de stocare în baterii a energiei electrice, conectate la linii de transport sau de distribuție a energiei electrice, indiferent de nivelurile de tensiune.
Activităţile finanţabile:
- Achiziționarea de instalații/echipamente noi pentru construirea de instalații autonome (stand-alone) de stocare în baterii a energiei electrice;
- Realizarea de construcții care fac obiectul proiectului de stocare în baterii a energiei electrice.
Tipuri de solicitanţi eligibili:
- Operatorii economici de tipul societăților (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, dar și întreprinderi mari (inclusiv întreprinderi nou înființate). Întreprinderile nou-înființate este necesar să aibă capitalul social subscris vărsat în condițiile legii în valoare de minimum 100.000 lei.
- Solicitanții vor avea înscrise în actul constitutiv activități privind producerea și comercializarea de energie electrică, corespunzătoare diviziunii 35: „Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat” din clasificarea codurilor CAEN, Rev. 3 sau echivalent.
- Solicitanții pot depune proiecte numai individual. Sunt excluse parteneriatele.
- O întreprindere, astfel cum este definită în Capitolul 1, Secțiunea 1.1.1. – Definiții poate depune unul sau mai multe proiecte. Valoarea ajutorului de stat solicitat nu poate depăși 15.000.000 euro per întreprindere, indiferent de numărul de proiecte depuse.
Condițiile ce trebuie respectate de către Solicitanți din punct de vedere al conformării cu prevederile legale referitoare la ajutorul de stat sunt următoarele:
- Ajutorul nu se acordă unei întreprinderi care se află în dificultate
- Efectul stimulativ și principiul ”demarării lucrărilor”
Pentru mai multe informații și detalii despre prezenta măsură, așteptăm să ne contactați!

Str. Bucovinei, Nr. 56, Timisoara, Romania
+40 371 096 446
office@expertconsulting.ro
+40 256 294 350
+40 256 430 936