FM: Se pot depune proiecte pe apelul pentru dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale „e-Mobility RO”
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organism delegat pentru fondurile alocate României din Fondul pentru modernizare (FM) pentru eficiența energetică în sectorul transporturilor, a anunțat sâmbătă, 26 septembrie 2026, aprobarea ghidului solicitantului privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și naționale „e-Mobility RO”, submăsura 1, precum și publicarea calendarului apelului de proiecte aferent.
Ghidul stabilește condițiile specifice de accesare a finanțării acordate din fondul pentru modernizare, în cadrul Programului – cheie 9, pentru investiții destinate dezvoltării infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale aflate în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A.
Solicitanții eligibili sunt reprezentați de microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, dar și întreprinderi mari, legal constituite în conformitate cu legislația națională sau în conformitate cu legislația specifică din statul membru a cărui naționalitate o dețin și înregistrate la ONRC în România până la data primei plăți din ajutorul de stat acordat în cadrul schemei de ajutor de stat, ale căror proiecte pentru instalarea pe rețeaua de drumuri publice de pe teritoriul României a infrastructurii de reîncărcare care furnizează vehiculelor energie electrică au fost selectate drept câștigătoare în baza unei proceduri de ofertare concurențială.
Întreprinderile nou înființate nu sunt eligibile în cadrul apelurilor de proiecte.
Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 27 noiembrie 2026, ora 23:59.
Mult succes tuturor beneficiarilor!

Str. Bucovinei, Nr. 56, Timisoara, Romania
+40 371 096 446
office@expertconsulting.ro
+40 256 294 350
+40 256 430 936