Ne mândrim cu proiectele noastre! Buziaşul intră în şantier pe bani europeni. Nouă milioane de euro pentru două proiecte majore.

 In Fără categorie

În perioada imediat următoare, în Buziaş vor demara două importante lucrări finanţate prin tot atâtea proiecte europene. Primul proiect, în valoare de aproape cinci milioane de euro, înseamnă refacerea spectaculoasă a parcului din localitate. Al doilea, în valoare de patru milioane de euro, vizează reabilitarea a 14 străzi şi a unei şcoli din oraş.

Denumit „Dezvoltarea infrastructurii pentru turismul balnear în Buziaş”, primul proiect este în valoare de 4,86 de milioane de euro, din care 2% reprezintă cofinanțarea Primăriei Buziaș. Concret, e vorba de refacerea parcului de 30 de hectare, precum şi a drumurilor adiacente. Se vor face alei din dale, locuri de joacă pentru copii, mobilier urban, piste de biciclete, alei pentru alergat, teren de tenis de câmp, toalete ecologice, iluminat nou şi multe altele. De asemenea prin acest proiect vor fi refăcute nu doar drumurile din parc, ci şi cele din zonă. În total e vorba de peste trei kilometri.

Parcul din Buziaș conține mai multe specii rare de copaci, iar principalul său punct de atracție este colonada din lemn, cea mai lungă din Europa, depășindu-le pe cele mult mai celebre de la Karlovy Vary și Baden-Baden. Construcția ei a început în 1875, la comanda împăratului Franz Joseph, pentru plimbările soției sale Elisabeta de Bavaria (împărăteasa Sissi), care venea destul de des la Buziaș. Lucrările la parc vor demara în luna aprilie şi vor fi executate de firma Rogera Prest.

Un alt proiect pe bani europeni care intră în execuţie în perioada imediat următoare este refacerea a 14 străzi din oraş plus reabilitarea şi dotarea aşa zisei “şcoli mici” din oraş cu clasele V-VIII. Pe partea de străzi se vor reface şi aleile, rigolele şi podeţele. La şcoală se va face şi o mică sală de sport. Acest proiect, străzi plus şcoală, este în valoare de patru milioane de euro. Licitaţia pentru partea de străzi a fost câştigată de Group DCM.

Recent Posts