PNDR: S-au epuizat fondurile aferente Submăsurii 6.2 - Înfiinţarea de activităţi neagricole în zona rurală

În primele cinci zile ale sesiunii de primire a proiectelor pentru investiții agricole și neagricole, lansată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în data de 3 mai 2017, au fost depuse peste 3.050 de cereri pentru finanțarea unor investiții noi în activități neagricole, atât la nivel național, cât și în teritoriul integrat Delta Dunării (Submăsura 6.2). Valoarea solicitată prin aceste cereri depășește 160 de milioane de euro. Alocarea pentru apelurile deschise pe submăsura 6.2 în acest an este de 21,8 milioane de euro.

Cele mai multe cereri de finanțare s-au depus pentru finanțarea unor investiții neagricole în mediul rural. Vorbim despre investiții mici, cu sprijin financiar foarte accesibil, care permit și celor care desfășoară deja o activitate agricolă în mediul rural să își diversifice activitatea oferind servicii, deschizând ateliere de producție sau pensiuni agroturistice. Interesul foarte mare este normal, pentru că proiectele sunt accesibile și ușor de pus în practică, suma care poate fi obținută fiind de până la 70.000 de euro,” a declarat Adrian-Ionuț CHESNOIU, directorul general al AFIR.

Au mai fost primite proiecte pentru submăsurile 4.16.1 și 6.4, procesul de depunere fiind în plină desfășurare până în data de 31 iulie sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Facem precizarea că solicitanții care doresc să depună proiecte, dar nu au punctajul minim cerut de pragul lunar actual, vor putea să aplice începând cu data de 1 iunie 2017, ora 00.00, moment în care se va aplica un nou prag de calitate lunar, cu condiția ca submăsura respectivă să mai dispună de fonduri.

La dispoziția celor interesați de obținerea unei finanțări nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 sunt disponibile în această sesiune derulată în perioada 3 mai – 31 iulie 2017 mai multe linii de finanțare pentru proiecte private:

  • sM 4.1 „Investiții în exploatații agricole (teritoriu național și ITI – Delta Dunării)”
  • sM 4.1a „Investiții în exploatații pomicole (teritoriu național și ITI – Delta Dunării)”
  • sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”
  • sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici (teritoriu național și ITI – Delta Dunării)”
  • sM 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole (teritoriu național și ITI – Delta Dunării)”
  • sM 9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol”
  • sM 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”.

Sursa: AFIR