Eurobarometru: 80% dintre cetățeni cred în impactul pozitiv al proiectelor realizate cu fonduri europene în regiunea lor

Cel mai recent Eurobarometru privind « Opinia și percepțiile cetăţenilor asupra politicii regionale a UE » indică faptul că peste 80% dintre cetăţeni cred în impactul pozitiv al proiectelor realizate cu fonduri europene în regiunea sau oraşul lor. 

Nivelul de cunoaștere a unor astfel de proiecte variază mult de la o ţară la alta şi depinde foarte mult de importanţa și numărul proiectelor realizate prin politica de coeziune la faţa locului. De exemplu, în Europa de est, cu multe state membre beneficiare nete ale acestei politici, acest nivel variază de la 60 de procente în Ungaria, la 80 în Polonia, pe când în nordul şi vestul Europei el merge de la 14% în Danemarca, până la 25% în Germania.

Aceste cifre subliniază însă și nevoia unor eforturi comune din partea actorilor implicați în politica de coeziune, la toate nivelurile, pentru a mări vizibilitatea proiectelor cu finanțare europeană, așa cum a accentuat preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, în discursul rostit cu ocazia celui de al 7-lea Forum pentru coeziune.

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a afirmat : „Uniunea Europeană investeşte în zeci de mii de proiecte şi fiecare dintre ele în parte îmbunătăţeşte viaţa de zi cu zi a fiecărui cetăţean, crează noi locuri de muncă în imediata lor vecinătate sau dă un nou elan economiei locale. Toate sunt poveşti de succes ale Uniunii Europene, dar şi ilustraţii concrete ale solidarităţii europene, chiar lângă dvs. Dacă dorim ca europenii să se implice activ în dezbaterea despre viitorul Uniunii, noi – nu doar instituţiile europene, ci şi cele naţionale și autoritățile locale - trebuie să devenim mai buni în a arăta ceea ce face UE în mod concret pentru ei.”

Pentru a consulta studiul Eurobarometru, click aici.

În acest an, Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Structural Consulting™ Group - www.fonduri-structurale.ro desfășoară campania „Succesul e...MOLIPSITOR!”,  un proces interactiv de descoperire și împărtășire a bunelor practici și a impactului generat de proiectele finanțate din fondurile europene. În perioada mai-noiembrie 2017 vizităm cele 8 regiuni ale României, discutăm despre lecții învățate și prezentăm bune practici ale beneficiarilor de la nivel local. Pentru mai multe detalii, click aici.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene