ANAP a emis Instrucțiunea nr. 2 privind cerințele legate de experiența similară!

În data de 27 aprilie 2017, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, Instrucțiunea nr. 2 a președintelui ANAP emisă în aplicarea prevederilor art. 178 și a art. 179 lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, respectiv a art. 191 şi a art. 192 lit.a) și b) din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale.

Prezenta instrucțiune conține o serie de îndrumări cu privire la modalitatea în care pot fi stabilite și utilizate cerințe privind experienţa similară de către autorităţile/entitățile contractante precum şi modalitatea de îndeplinire a acestor cerinţe de către operatorii economici.

Textul instrucțiunii adaptează unele elemente de noutate prevăzute în actuala legislație națională care transpune directivele europene privind achizițiile publice, asigurându-se, totodată, coerența și consecvența interpretărilor redate de specialiștii ANAP în cuprinsul Instrucțiunii nr. 2/2016 cu privire la stabilirea cerințelor minime referitoare la experiența similară a operatorilor economici în furnizarea de produse/prestarea de servicii/execuția de lucrări, emisă în aplicarea cadrului legislativ precedent.

“Conceptul de experiența similară a fost preluat și în actuala legislație a achizițiilor publice, rămânând astfel unul dintre cele mai importante criterii de calificare al operatorilor economici care sunt interesați de accesul la procedurile de atribuire. În actuala instrucțiune am păstrat cadrul și elementele prevăzute de Instrucțiunea nr. 2/2016 care au făcut obiectul unei largi consultări cu factorii interesați, introducând aspectele aduse de noile directive europene. Mai mult, noua legislație aduce o notă de flexibilitate în ceea ce privește stabilirea și/sau formularea cerințelor, dar și clarificări cu privire la aspecte practice, cum ar fi: modalitatea de stabilire a plafonului asociat cerinței în funcție de complexitatea obiectului achiziționat; îmbunătățirea nivelului de competiție prin extinderea perioadelor la 3 ani în cazul achizițiilor de bunuri/servicii, respectiv la 5 ani în cazul celor de lucrări în care trebuie să se încadreze contractele prezentate de candidați/ofertanți drept experiență similară; consilierea autorităților contractante cu privire la modul în care trebuie formulată o asemenea cerință astfel încât să fie adecvată naturii contractului, inclusiv în cazuri particulare cum ar fi contractul de lucrări care include proiectarea și execuția acestora.” a precizat președintele ANAP, Bogdan Pușcaș.

Conform comunicatului oficial, în redactarea prezentei instrucțiunii, experții ANAP au luat în considerare interpretările date de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la principiul proporţionalităţii din dreptul comunitar, respectiv „impunerea ca actele instituţiilor să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înţelegându-se că, în măsura în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare, iar inconvenienţele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile urmărite” (Hotărârea Curţii din 5 mai 1998, Naţional Farmers’ Union şi alţii, C 157/96, Rec., p. I 2211, pct. 60, citat în pct. 57 din Hotărârea Tribunalului din 10 decembrie 2009, Cauza T-195/08, Antwerspe Bouwwerken NV).

Potrivit aceluiași comunicat, „în completarea celor enunțate mai sus, reprezentanții instituției noastre consideră că aplicarea dispozițiilor Instrucțiunii nr. 2/2017 va asigura o abordare unitară, coerentă și proporțională din partea principalilor actori implicați în raport cu formularea cerinței privind capacitatea tehnică a operatorilor economici, generând astfel un impact pozitiv semnificativ asupra calității rezultatelor contractelor și/sau a acordurilor-cadru din domeniul achizițiior publice”.

Descarcă Instrucțiunea

Sursa: ANAP